Pasul 3. Personalitatea - introducere

I. Concepte de bază - definirea termenilor

!!! IMP: mic exerciţiu, încercaţi cu propriile voastre cuvinte să definiţi personalitatea !!!
Termenul de personalitate îşi are originea în cuvântul latin PERSONA, care înseamnă MASCĂ. Este vorba despre masca pe care o purtau actorii în teatrul antic şi care permitea spectatorilor să înţeleagă şi să prevadă comportamentului celui de pe scenă. La fel, personalitatea unui individ, percepută de cei din jur, le permite acestora să înţeleagă şi să prevadă acele acte ale individului şi să îi prevadă şi comportamentele viitoare. (Manual de Psihologie, Polirom-Iaşi, 2005)

În viziunea psihologului Gordon Allport, personalitatea este o organizare dinamicp în individ a acelor sisteme psiho-fiziologice care îi determină gândirea şi comportamentul.

În Dicţionarul de psihologie a lui Norbert Sillamy, personalitatea este definită ca elementul stabil al conduitei unei persoane, ceea ce o caracterizează şi o diferenţiază de altă persoană.

Observăm astfel, din multitudinea de definiţii, căci definirea personalităţii nu se opreşte doar la aceste trei exemple, cât de complex este termenul de personalitate, inclusiv întregile arii ce le cuprinde.

Este important de menţionat faptul că în comunicarea de zi cu zi, pe lângă termenul de personalitate, apar termeni precum individ, individualitate, persoană, personalitate, personaj.

!!! IMP: spuneţi, cu propriile cuvinte ce credeţi că înseamnă individul, individualitatea, personalitatea şi personajul, înainte de a trece la definirea exactă a acestora !!!

Pentru a putea utiliza corect fiecare termen în parte, fără să apară confuzii sau proaste înţelegeri, este necesar să stabilim cărui câmp îi aparţine fiecare termen. Orientându-ne pe sfera biologic-social, termenii mai sus enumeraţi se împart astfel (şi vă rog să notaţi pe foaia primită cărei sfere îi aparţin).

Individ şi individualitate - de ordin biologic
Persoană, personalitate şi personaj - de ordin social




Termenul de individ se referă la totalitatea elementelor şi însuşirilor fizice, biologice, psiho-fizice, înnăscute sau dobândite, care se integrează într-un sistem pe baza mecanismelor adaptării la mediu. Termenul se aplică tuturor organismelor vii, deci şi omului inclusiv. (Manual de Psihologie, Polirom- Iaşi, 2005).
Important de menţionat este faptul că totalitatea acestor deprinderi servesc atât omului, cât şi celorlalte organisme, la adaptarea la mediul înconjurător.


Individualitatea pe de altă parte, însemnă 1. Totalitatea particularităților specifice unui individ sau unei persoane, care deosebesc un individ de altul sau o persoană de alta. 2. Persoană cu însușiri morale sau intelectuale deosebite; personalitate. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualité. (DEX, 1995)

  
Şi pentru a face o trecere treptată şi pentru a facilita înţelegerea, vom începe prin definirea unor termeni mai simpli, pentru a ajunge de la general la particular, astfel, personajul se defineşte ca fiind acel om cedeține o funcție importantă în viața politică, socială, culturală; personalitate (3). 2. Fiecare dintre persoanele (1) care figurează într-o operă literară; erou într-o literatură, muzicală, cinematografică sau plastică. ♦ P. anal. Persoană care are un rol în anumite întâmplări.(DEX, 1998)  
 Noi înşine suntem actori! Nişte actori sociali, ce îndeplinim diferite roluri pe parcursul vieţii. Rolul de copil, de elev, de profesor, de părinte, etc. Pe parcursul unei zile, purtăm diferite măşti, voi, de exemplu, purtaţi masca de nepot, strănepot, poate, copil, elev, prieten, adaptându-vă în funcţie de rol şi schimbânndu-vă comportamentul. Trăim într-o societate activă, care ne cere să fim în fiecare zi mici actori! Important este ca la sfârşitul zilei, când ajungem în liniştea propriului cămin, să fim suficient de puternici să renunăm la toate măştile purtate şi să fim din nou, noi înşine.
 
 Prin persoană se înţelege a fi  individ al speciei umane, om considerat prin totalitatea însușirilor sale fizice și psihice; ființă omenească, ins.  În persoană = a) loc. adj. și adv. însuși, personal, singur (fără intermediul cuiva); b) loc. adj. întruchipat, în carne și oase, personificat, ♦ (Înv.) Personaj (2). 2. (În sintagmele) Persoană fizică = om considerat ca subiect cu drepturi și cu obligații și care participă în această calitate la raporturile juridice civile. Persoană juridică (sau morală) = organizație care, având o alcătuire de sine stătătoare și un patrimoniu propriu în vederea îndeplinirii unui anume scop admis de lege, este subiect cu drepturi și cu obligații, deosebit de persoanele fizice care intră în componența ei. 3. Categorie gramaticală specifică verbului și unor pronume (personal, reflexiv, posesiv, de întărire), prin care se indică vorbitorul, interlocutorul și orice obiect, deosebit de vorbitor și de interlocutor; fiecare dintre formele flexionare ale verbului și ale unor pronume prin care se indică raporturile de mai sus. (DEX, 1998)

Iar personalitatea le uneşte, modifică, îmbină şi transformă pe toate acestea, dănd naştere unui concept cu totul şi cu totul nou, ce defineşte în fapt, fiinţa umană, fiind important de reţinut faptul că nu există o definiţie universal valabilă a acesteia, fiecare psiholog înţelegând prin personalitatea altceva.

REŢINEŢI (şi notaţi)

Personalitatea îmbină trăsături generale, dar şi trăsături particulare. Ea nu poate fi redusă la ceea ce este general uman, dar nu poate fi judecată exclusiv prin prisma a ceea ce deosebeşte un individ de altul. Personalitatea este o punte de legătură între bio-psiho-socio-cultural.

Personalitatea nu este formată la naştere, nu putem afirma despre un nou-născut că are o personalitate, cel mult îl putem numi individ al speciei sale, ori personaj. Personalitatea însă începe de la naştere şi se continuă de-a lungul întregii vieţi, neavând un capăt, ci o dezvoltare continuă, influenţată fiind de mediu şi nu numai.

Înglobând atât de multe elemente, psihologii au dorit să ofere o privire de ansamblu mai potrivită asupra a ceea ce însemnă de fapt personalitatea, scoţând în prim-plan, ca factor decisiv în definirea acestui termen, TRĂSĂTURILE de personalitatea. 

Trăsăturile sunt acele caracteristici generale, relativ stabile şi de durată, care permit explicarea şi evaluarea comportamentului.

În viaţa de zi cu zi, fără să realizăm, îi caracterizăm pe cei din jurul nostru prin intermediul acestor trăsături, doar observând acea persoană în anumite situaţii, împrejurări, din relaţiile cu ceilalţi şi chiar aspectul fizic.

EX  Spunem despre un apropiat că este vesel dacă râde tot timpul şi este mereu bine-dispus, sau, spunem despre un altul că este morocănos dacă nu reacţionează la bancuri, este posomorât tot timpul şi stă încruntat.

EXERCIŢIU  Caracterizaţi cu ajutorul acestor trăsături două persoane apropiate vouă (minim 10 trăsături)

Aceste trăsături sunt determinante şi de o deosebită importanţă în definirea personalităţii. Cu toatea acestea, putem întâlni zeci de astfel de trăsături, fapt ce a determinat împărţirea acestora în mai multe categorii.

Astfel, psihologul Allport, considerând aceste trăsături ca foond organizate ierarhic, unele având o influenţă mai mare asupra comportamentului decât altele, le grupează în trei categorii.

De notat (completat) 

TRĂSĂTURI CARDINALE - domină şi controlează comportamentul

TRĂSĂTURI PRINCIPALE - acele trăsături ce pot fi uşor recunoscute la o persoană, fiindu-i caracteristice   (aproximativ 10-15) 

TRĂSĂTURI SECUNDARE - slab exprimate şi greu de identificat 

TEMĂ Pentru cele două persoane dragi a căror trăsături le-aţi identificat, stabiliţi în care categorie de trăsături se încadrează fiecare din aceasta şi explicaţi de ce. 

There and here...

Probabil că vă întrebaţi ce vreau să spun prin sintagma aceasta, THERE AND HERE. Ei bine, mă refer la modul în care se predă în străinătate şi la felul în care se predă aici, în dulcea noastră ţară.

http://www.vintagetooncast.com/v/viewvideo/29/ephemeral/a-is-for-atom  în acest clip este prezentată chimia, sub un alt aspect. Incitant, interesant, inedit. Cu siguranţă dacă mie mi-ar fi fost prezentată chimia aşa aş fi avut o cu totul altă părere despre această materie. Însă la noi în ţară se trece peste acest aspect şi se sare direct la îndesarea unor noţiuni, cât mai multe în capul elevilor. Ca să aveţi o imagine, un pitic (profesorul) cu un ciocan îndeasă in capul elevului întregul manual de chimie de clasa aVIIa. Şi dacă nu intră cum trebuie bate cu ciocanu fără nici o problemă. Cam aşa e în România. Iar profesorul uită că e important să îi spună copilului la ce foloseşte materia respectivă, în ce domenii de activitate e utilizată şi cât de importantă este sau nu pentru omenire. Dar piticul e pitic şi o ştie doar pe a lui...

După ce veţi viziona clipul, cu siguranţă modul de prezentare a unei materii, oarecaredin România, nu doar chimia, o să vi se pară cam fad (sau pentru a rămâne pe domeniul chimie, insipid, incolor şi inodor)!!!!
Eu una, cel puţin, cu părerea asta am rămas.

Ca o mica paranteza...

Am considerat ca ar fi indicat sa explicam de ce am ales ca subtitlu de blog cuvinte precum "psyche" si "personna".

Personna inseamna in greaca antica, "masca" si face referire la masca purtata de actori, atunci cand jucau o piesa. Astazi insa face referire la conceptul de personalitate, deoarece omul este suma a mai multe parti, un ansamblu de "masti" purtate in diferite contexte sociale. Deoarece tema aleasa de noi pentru acest proiect este chiar personalitatea, am considerat important sa alegem ca parte componenta a acestui blog conceptul prezentat si sa il si explicam. Interesant este faptul ca fiecare dintre noi porta o masca. Unii dintre noi au mai multe si poate ca mastile unor oameni se lipesc atat de bine, incat acestia nu mai stiu cine sunt cu adevarat. Omul se adapteaza, joaca un rol si poarta o masca; masca victimei, a celui ce cauta aprobare, a cuceritorului, etc.. Toti jucam pe scena asta mare numita viata la un moment dat un rol sau mai multe, toti purtam masti, important este sa nu uitam cine suntem cu adevarat. Asemenea actorilor de demult, nu trebuie sa uitam sa ne dam jos masca dupa ce cortina s-a lasat.





Al doilea termen, "psyche" face referire la frumoasa mitologiei grecesti, dar nu trebuie sa uitam ca acest cuvant inseamna suflet si face directa trimitere la termenul corespondent din psihologie. Tradus, din greaca, inseamna "viata", cu urmatorii termeni derivati: spirit, fantoma si sine (suflet).
In mitologia greaca termenul facea referire la Psyche, tanara frumoasa de care s-a indragostit Eros si care a trecut prin nenumarate greutati pana sa ajunga sa isi traiasca iubirea alaturi de Cupidon (Eros). De aici si asocierea cu sufletul. ( http://ro.wikipedia.org/wiki/Psyche ) 


In ceea ce priveste psihologia si alte domenii apropiate, intalnim termenul de "psyche" in lucrarile lui Galenus, Aristotel, Franz B., etc.. (http://en.wikipedia.org/wiki/Psyche_(psychology) )
De fapt psyche reprezinta omul si obstacolele pe care le intampina de-a lungul vietii, experientele sale, linistea copilariei, zbuciumul tineretii si impacarea cu ultima etapa a vietii.





 


Imaginea alaturata reprezinta sarutul care a adus-o pe Psyche la viata, un fel de Alba ca Zapada. De fapt consider ca reprezinta puterea dragostei sincere, adevarate, de a salva suflete.










Nu am raspuns inca la ce inseamna personalitatea, oricum nu acesta era scopul postarii de fata, insa ne-am facut o idee despre ce inseamna aceasta si de vechimea subiectului. Ceea ce inseamna ca omul, impreuna cu personalitatea sa, reprezinta un ansamblu complex, studiat inca din timpuri stravechi, subiect inepuizabil, ce ridica adevarate controverse si dezbateri. Mai ales creativitate, lucru dovedit si de multitudinea de fatete imbracate de aceasta in decursul anilor trecuti si cu siguranta si a celor ce vor urma. Pentru mult mai multe informatii cu privire la acest subiect, nu ezitati sa consultati atat internetul cat si bibliotecile. Veti gasi online o multime de poze foarte frumoase pe subiectul Psyche-Eros. Merita privite, caci arta vindeca sufletul!



Extra... un filmulet ce explica ceva mai bine cateva din ideile prezentate mai sus.

Pasul 2. Alegerea modelelor

O paradigma ar ramane doar la stadiul de teorie, in absenta unor modele dupa care sa se ghideze. Acestea, imbinate, formeaza baza procesului educational. Este esential sa stim ce model/modele sa alegem pentru a forma un tot unitar cu paradigma dupa care ne conducem.
Dupa cum am preceizat mai inainte, am ales sa ne ghidam si construim planul didactic dupa paradigma interpretativ-simbolica,asta inseamna ca vom alege in continuare, doua modele care sa ne eficientizeze "drumul" spre inima elevilor, deci spre dorinta lor  de invatare si acumulare de informatii, care sa le si foloseasca in viata. Noi trebuie sa punem bazele, iar ei sa dezvolte, adapteze si foloseasca ceea ce au invatat.


Modelele alese sunt:


- modelul empiriocentric;
- modelul sociocentric.


De ce le-am ales pe acestea si nu altele?!
In primul rand, pentru ca merg mana in mana cu paradigma dupa care dorim sa ne ghidam, formand o relatie de interdependenta si in al doilea rand, punand accentul pe individ/indivizi si experientele lor.


Dupa cum bine se subintelege, modelul empiriocentric se centreaza pe experientele empirice ale indivizilor, in acest caz ale elevilor, ajungand sa formulam definitii si teorii pornind de la particular, spre general. Vorbind din propriile experiente, copiilor le va fi mai usor sa inteleaga un concept, pentru ca se vor raporta intai de toate la ei, isi vor explica fenomenul, il vor trece prin sfera proprie, subiectiva, iar apoi se va formula o definitie general acceptata de clasa; dar si in conformitate cu realitatea obiectiva.


Modelul sociometric se refera la acele interactiuni care apar si se formeaza in cadrul grupului, potrivindu-se cu paradigma interpretativ-simbolica pentru ca face referire la acel "om social" pe care dorim sa il formam. Permitand interactiunile in cadrul grupului, ii invatam pe elevi sa se afirme, sa isi exprime punctul de vedere, sa interactioneze si sa coopereze.


Prin fuziunea acestor elemente ne dorim sa ne atingem scopul, acela de" a pune la dispozitia" elevilor un ansamblu de ore interactive, pline de talc, care sa se plieze pe nevoile lor, dezvoltandu-le abilitatile si formand oameni competenti, cu o baza solida de cunostinte, valori si abilitati.

Pasul 1. Alegerea paradigmei

Paradigma interpretativ-simbolica

Consideram ca aceasta paradigma este adecvata deoarece valorifica omul ca fiinta sociala si in acelasi timp, competentele acestuia. Ne propunem sa ne desfasuram activitatea de predare intr-o atmosfera degajata, promovand creativitatea elevilor in procesul de invatare; scopul nostru fiind acela de a forma persoane capabile de a putea face propriile alegeri.

Ne dorim ca invatarea sa se faca prin interactiune si prin dezvoltarea relatiilor interpersonale: elev-profesor si elev-elevi.
Ideea nu este de a "bombarda" copii cu o multitudine de informatii, ci de a le dezvolta capacitatea de a invata logic, de a fi creativi, sociabili si de a avea curajul sa se afirme. Nu rezultatul final este ceea ce conteaza, ci intreg procesul educational. De la inregistrarea informatiei, pana la modalitatea in care aceasta este pusa in practica.
Deoarece temelia acestei paradigme consta in competentele elevilor, avem in vedere abilitatile, cunostintele, atitudinile si valorile pe care acestia reusesc sa le construiasca in scoala. Omul, ca individ unic si autonom, sociabil si sigur pe sine, este ceea ce ne dorim sa formam.


Cu toate acestea, procesul invatarii este unul complex, care implica axarea pe o anumita paradigma, pentru indeplinirea unor scopuri propuse.Tinand cont de complexitatea acesteia, este aproape imposibil de a trata o tema anume numai din perspectiva unei singure paradigme. Tocmai pentru a facilita procesul didactic, este nevoie de o imbinare optima a diferite idei apartinand unor paradigme diferite, dar care, puse impreuna, duc la o eficientizare a invatarii. Ideea este de a transforma lectiile plictisitoare si grele de alta data, in unele placute si stimulante, o placere pentru elev. Vrem sa atragem copii, sa ii facem sa isi doreasca sa vina la scoala, nu sa o respinga sau sa treaca prin aceasta ca prin "furcile caudine".


In concluzie, ne dorim ca accentul sa cada pe calitate, pe nevoile elevilor si  pe necesitatea acestora de afirmare si formare, nu pe dorinta pedagogului de a transmite cantitatea de informatie "necesara", indiferent daca aceasta a fost sau nu inteleasa.